Newsflash

Rezultate căutare « spitalul ���victor babes��� timisoara »


Spitalul Clinic Caritas „Acad. N. Cajal“ de la servicii medicale accesibile la desfiinţare?

de Dr. Aurel F. MARIN - feb. 11, 2011

    În cadrul unei conferinţe de presă recente, erau anunţate planurile Ministerului Sănătăţii, de transformare în cămine de bătrâni a 71 de unităţi sanitare cu paturi. Surprinzător, lista include şi un important spital din Bucureşti, cu istorie şi tradiţie: Spitalul Clinic Caritas „Acad. N. Cajal“. Pentru a vedea cum stau lucrurile la faţa locului, ne-am adresat dlui prof. dr. Dimitrie Nanu, care i-a acordat un interviu dlui dr. Aurel F. Marin. (...)

Servicii comunitare de prim-ajutor

de Asist. med. Victor Gh. BANŢA - ian. 14, 2011

   Chiar dacă teoretic şi instituţional, conceptul de Medicină de urgenţă este bine ancorat în realitatea social-economică a României, nu pot să nu constat lacune sistemice pe care populaţia rurală le percepe ca pe o expresie a necesităţii obiective şi imperative.
   Sfera rurală ocupă o parte considerabilă a populaţiei, iar profilul ocupaţional al acesteia este deosebit de heterogen, astfel încât nici măcar culturalitatea precară nu mai reprezintă un argument al abandonării serviciilor medicale de urgenţă în zone rurale puternic afectate de lipsa reală a „elementului activ“ din Medicina de urgenţă. (...)

Un an de chirurgie robotică la Spitalul Clinic Municipal Cluj-Napoca

de Dr. Cristian Nicolae MANEA - dec. 17, 2010

   Spitalul Clinic Municipal Cluj-Napoca aniversează un an de la inaugurarea Centrului de Chirurgie Robotică, timp în care sistemul „da Vinci Si“ a oferit multe satisfacţii profesionale şi rezultate promiţătoare pentru chirurgia minim invazivă asistată robotic. De fapt, cele mai importante rezultate ale acestui an sunt de departe avantajele pacientului, de la reintegrarea socio-profesională mult mai rapidă, la deplina siguranţă a actului operator. Bilanţul primului an este favorabil şi s-a reuşit implementarea multidisciplinară a chirurgiei robotice în diversitatea patologiei urologice, chirurgicale şi ginecologice. (...)

 

Impactul durerii asupra societăţii

de Dr. Victor COJOCARU - nov. 5, 2010

    Luna octombrie este, în fiecare an, un prilej de evenimente pentru specialiştii terapiei durerii din toată lumea. Astfel, Asociaţia Internaţională pentru Studiul Durerii (IASP) marchează, în urma iniţiativei fostului său preşedinte, regretatul David Niv, Ziua internaţională de luptă împotriva durerii. Cu acest prilej, Asociaţia a anunţat că, începând cu 18 octombrie 2010, se lansează tema de studiu pentru anul academic următor (octombrie 2010 – octombrie 2011), care se va focaliza asupra durerii acute. (...)
 

SPITALUL DIN DRUM

de Remus ANGHEL - aug. 6, 2010

   În plină criză economică, asistăm şi participăm la proliferarea sărăciei în toate domeniile existenţei umane. Sănătatea nu face nicio excepţie. Pe bună dreptate, presa de toate orientările consemnează că reforma sănătăţii, a spitalelor are loc pe seama vieţii oamenilor, a bolnavilor care, nu de puţine ori, nu mai au altă soluţie decât să meargă şi să moară acasă la ei. Spitalele devin tot mai sărace, lipsite de capacităţile funcţionale de a mai trata profesionist suferinţele celor bântuiţi de boală. Se închid secţii, se desfiinţează paturi de spital. Urmează descentralizarea spitalelor. 373 de unităţi vor fi transferate în administraţia autorităţilor locale. Vor fi depistate oare soluţii de supravieţuire? (...)

Centrul de Diagnostic şi Tratament „Dr. Victor Babeş“ Un spital unde pacientul se simte om

de Iftimie NESFÂNTU - iul. 16, 2010

    Nu mai intrasem în cunoscutul lăcaş de sănătate – unitate de referinţă aflată pe şoseaua Mihai Bravu din Bucureşti – de câţiva ani. Stabilisem în prealabil cu dl prof. dr. Petre Iacob Calistru, intervalul de timp când va fi disponibil pentru un interviu. Spitalul, pe care urma să-l prezint cititorilor, înfiinţat în cadrul Fundaţiei „Dr. Victor Babeş“, polarizează de un număr de ani pacienţi din cele mai diverse medii sociale.
   M-am uitat, instinctiv, către ecranul telefonului mobil; mai aveam câteva minute până la ora stabilită. M-am îndreptat spre recepţia din holul spaţios al clădirii, către una dintre tinerele care, în acel moment, era neocupată: „Unde-l pot găsi pe dl. profesor Calistru…“ Mi-a spus unde îl pot găsi şi m-am îndreptat către lift. Aveam să înţeleg mai târziu că omul care crease Centrul de Diagnostic şi Tratament „Dr. Victor Babeş“ îşi găsise drumul identificând-se cu imaginea unuia dintre maeştrii de odinioară ai Şcolii româneşti de Medicină, profesorul Victor Babeş. (...)
Un reportaj de Iftimie Nesfântu.

 

„Vino, mamă, să mă vezi, la spitalul de obezi“

de Dr. Eugenia GROSU-POPESCU - iul. 16, 2010

   Suntem practic depăşiţi de problema obezităţii. Nu doar de aceea a reducerii numărului de kilograme ci şi de prevenirea şi contracararea numeroaselor probleme conexe. Un obez evoca, de pildă, la „Reporter special“, vremurile în care, având şi mai multe kilograme, nu putea face o tomografie pentru că nu-l ţinea masa, RMN-ul nu-i era accesibil întrucât nu încăpea în golul cu pricina. S-a rupt bicicleta de două ori sub dânsul. Şi scaunul. Ei da, acum Emil H. are o afacere prosperă, cu haine pentru graşi (atât de graşi, unii dintre dânşii, încât într-un crac de pantalon încape reporterul, iar în celălalt – cameramanul) şi vrea să scadă sub 100 de kilograme. E sigur că se poate, pentru că, zice: „Cu răbdare şi tăcere şi-agurida face miere“. Mesaj optimist deci. (...)
 

„Spitalul pe roţi“, pentru îngrijiri la domiciliu

de Dr. M. M. - iun. 11, 2010

   La sediul Ambasadei Belgiei din Bucureşti, la amabila invitaţie a E. S. dl Ambasador Leo D’Aes şi a soţiei sale, la 31 mai a.c., s-au aniversat 15 ani de la înfiinţarea Fundaţiei Crucea Alb-Galbenă din România, cea care a dezvoltat în ţara noastră, cu sprijin iniţial belgian, un cunoscut program de nursing la domiciliu. În prezent, se acordă îngrijiri la domiciliu de către echipe complexe formate din medici şi asistenţi medicali în Bucureşti şi în alte şapte oraşe: Baia Mare, Focşani, Buzău, Târgovişte, Sibiu, Constanţa şi – de curând – Slatina. Punerea în operă a acestei noi şi foarte utile activităţi se datorează, în primul rând, dnei as. princ. Măriuca Ivan, directorul general al Fundaţiei, apoi sprijinului prietenilor săi belgieni, colectivului pe care l-a format şi educat de-a lungul timpului, colaboratorilor filialelor din ţară. (...)
 

Dezbatere ştiinţifică reper

de Dr. Victor COJOCARU - iun. 4, 2010

Devenită de multă vreme un reper constant pe agenda manifestărilor ştiinţifice ale primăverii, cea de-a XIX-a ediţie a Zilelor medicamentului şi-a deschis porţile la Iaşi, aşa cum deja şi-a obişnuit publicul, cu soare..
Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.


  

Zilele ştiinţifice „Victor Babeş“

- apr. 9, 2010

   Centrul Medical de Diagnostic şi Tratament „Dr. Victor Babeş“ anunţă organizarea sesiunii de comunicări Zilele ştiinţifice „Victor Babeş“, în perioada 3–4 iunie 2010. Tema principală a manifestării este „Hepatitele virale“. Sesiunea de comunicări ştiinţifice mai cuprinde o secţiune „Varia – Multidisciplinar: imunosenescenţa; infecţii la imunodeprimaţi, vaccinarea“ şi o secţiune poster. Preşedintele de onoare al manifestării este dl acad. prof. dr. Laurenţiu Mircea Popescu, director general al Institutului Naţional de Patologie „Victor Babeş“ din Bucureşti. (...)

PSIHANALIZA COSMICĂ A LUI VICTOR SĂHLEANU

de George ANCA - aug. 28, 2009

(…) Să recitim (let us) Cosmos uman de Victor Săhleanu, Editura Pelerin, Bucureşti, 2009, selecţie, note şi îngrijire ediţie de Elena Liliana Popescu şi Adrian George Sahlean. (...)

Victor Săhleanu – ultimele eseuri

de Dr. Mihail MIHAILIDE - aug. 28, 2009

Întâmplarea face să deţin câteva informaţii de circulaţie restrânsă cu privire la Victor Săhleanu, în speţă, la eseurile sale publicate la „Viaţa medicală“ în anii ce au precedat tragica sa dispariţie. De aceea, mi s-ar putea reproşa că nu sunt la obiect; dar, în cazul creaţiei lui Victor Săhleanu, nimic nu poate fi desprins din întreg, medicul, matematicianul, fizicianul, filosoful, poetul, eseistul exprimându-se sinergic, sub varii forme. Ce altceva decât un eseu este „Poemul didactic“, apărut şi în cartea de poezie ce astăzi se lansează, atât de potrivit intitulată, cu gândul la autor şi la preocupările sale de antropolog, Cosmos uman? Iar dna Elena Liliana Popescu nu este oare în acelaşi timp poet, editor, dar şi matematician? (...)

Căutare Avansată

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe